Găsesc televiziunea foarte educativă. De fiecare dată când cineva porneşte televizorul,
mă duc în camera cealaltă şi citesc o carte. (Groucho Marx, actor de comedie)
Finalul Balanţei
de Lucian Pintilie: Mitică şi Nela lângă stejarul unde – în sens biblic –
s-au cunoscut întâia oară. Nela: „Aş vrea să am un copil de la tine. Ce fel de
copil poate să iasă din noi doi?” Mitică: „Dacă iese normal îl omor cu mâna mea!”
… Dincolo de aceste vorbe dure se ascunde un tâlc. Ce însemna, atunci, să fii „normal”?
Vedem din filmul lui Pintilie ce înseamnă doctori, procurori, preoţi, miliţieni,
mineri, primari, profesori, cineaşti, CFR-işti, securişti etc. „normali”. Adică
de rând, obişnuiţi.
Cât de greu de biruit este această
„normalitate” la 20 de ani după evenimentele din filmul lui Pintilie se poate
vedea, cu ochiul liber, oriunde ai privi în jur. Cutia televizorului reflectă
şi ea starea de „normalitate” care-i stârnea atâta aversiune lui Mitică. Nu e
de mirare că aceia care încearcă să spună „tembelizorului”: Retro, Satana! sunt priviţi ca nişte
ciumaţi. O casă în care cresc copii – mi s-a spus recent - trebuie musai să
aibă televizor, altminteri acei copii vor ajunge nişte handicapaţi, nişte neadaptaţi
şi vor fi marginalizaţi de societatea „normală”…
Drogat cu imagini peste imagini, omul (devenit
– spune jurnalistul lucid din Network - umanoid)
nu mai poate discerne. Vulgaritatea exacerbată, can-can-urile (talk show-urile,
telenovelele, telejurnalele) şi violenţa, demenţa din filmele difuzate (majoritatea
americane, de ultimă oră şi, evident, color) şi mentalitatea de mahala i s-au
mutat în sânge şi în meninge. Au devenit a doua lui natură. Cum să mai cugete
atunci, măcar o clipă, la efectele dăunătoare (dacă nu de-a dreptul ucigătoare
de suflet) ale televiziunii asupra minţii omeneşti?
Cristian Mungiu, în a sa pseudo-utopie profetică numită Zapping,
ne făcea cu ochiul când spunea că iluziile vândute prin fereastra ecranului sub
nicio formă nu trebuie să îndemne privitorul la lectură, la meditaţie, la
contemplaţie. Dar mesajul său este cumplit de adevărat! În ziua de azi,
intelectuali sau nu, suferim nu pentru că am uitat să mai punem mâna pe o carte
(iar dacă punem, constatăm că ne fug literele sub ochi şi, în cazul în care totuşi
reuşim să citim câteva rânduri, habar n-avem să dăm un sens celor citite), ci
pentru că s-ar putea să avem copii marginalizaţi dacă scoatem din casă măgăoaia.
(?!) Se apropie vremurile despre care înţelepţii din vechime spuneau: „Oamenii
vor înnebuni, iar cei care nu vor să înnebunească vor fi consideraţi nebuni.”
Se vorbeşte într-una despre nevoia de
distracţie pe care emisiunile TV o satisfac, ca şi cum ar mai fi rămas vreo
preocupare serioasă, vreun ideal de la care – pentru o vreme mai scurtă sau mai
lungă – omul s-ar abate (s-ar distrage) privind la televizor. Nu privind
selectiv, matur şi critic, ci - asemenea unui gurmand veşnic nesătul – veşnic zappând, devorând şi consumând la grămadă, fără niciun fel de
discernământ, ştiri, poveşti dulceage de amor, intrigi de tot soiul şi false probleme.
Pe ce se bazează cei care susţin şi întreţin contactul
copilului sau adolescentului cu televizorul? Pe aceea că, mai abitir decât
altundeva, pe micul ecran vede copilul realitatea mai puţin plăcută a vieţii şi
astfel va fi pregătit să ia viaţa-n piept. Altfel spus: nu educaţia în spiritul
celor bune şi frumoase şi folositoare pentru suflet, ci toată mizeria din
televiziuni (crime, violuri, împreunări de trupuri pe apucatelea, flirturi, certuri,
înjurături & all that jazz)
funcţionează, în mintea acestor oameni, drept un eficient şi necesar vaccin
contra strâmbătăţii din „lumea celor mari”…
sursa: http://atelier.liternet.ro/articol/9681/Marian-Radulescu/Televiziunea-vaccin-contra-strambatatii.html
sursa: http://atelier.liternet.ro/articol/9681/Marian-Radulescu/Televiziunea-vaccin-contra-strambatatii.html
Cadru din Natural Born Killers (regia: Oliver Stone, 1993) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu