N-aş fi vrut să scriu despre acest bacalaureat
cu scandal. Şcoala românească e de multă vreme pe o pistă greşită, iar cei care
o parcurg, în majoritate, reprezintă un rebut educaţional cu care ne vom
confrunta multă vreme de acum încolo. DE ACELASI AUTOR Victimele datoriilor Ai
noştri, ca brazii Copacii şi românii Situaţia, aşa cum se prezintă, e fără
ieşire. De douăzeci de ani, miniştrii de resort inovează, aşa cum îi duce capul
şi cum îi împinge din spate ura politică. E plăcut să distrugi ce a făcut celălalt,
iar cel care te urmează să distrugă ce ai făcut tu. Principala bogăţie a unei
naţiuni sunt cetăţenii săi, iar inteligenţa, educaţia, instrucţia sunt resurse
inepuizabile. Or, ceea ce se întâmplă în România este o lepădare forţată de
această bogăţie, pe care o exportăm, în cantităţi fabuloase, moca. Demult, PCR
a legat învăţământul de economie, iar planificarea (artificială, prostească) a
legat destinul oamenilor de planurile cincinale. În ciuda unui efort
excepţional al copiilor, părinţilor şi profesorilor, multe destine au fost
frânte absurd. Cel care se vedea, la examenul de admitere în facultăţi, primul
sub linie, era un condamnat. Ţara avea nevoie anual de un număr fix de medici,
ingineri, matematicieni. Nimic nu scăpa planificării. Oamenii nu contau.
Istoria nu-i pomeneşte niciodată pe cei înfrânţi. Era nedrept, era
contraproductiv. Tragic, multă lume vede în acest model referinţa. Care a fost
rostul lui se vede, acum, din Rusia până în România. Niciun rost. A fost de
înţeles că baierele învăţământului superior s-au deschis. Ceea ce nu e la fel
de înţeles e ce a urmat: o prăbuşire vertiginoasă a tuturor criteriilor.
Societatea a sărăcit treptat, dar inexorabil, iar lipsa normelor a favorizat
dezvoltarea subterană a tuturor racilelor societăţii. Diploma, scopul suprem, a
devenit o afacere în care fraierii varsă banu', fără să bănuiască inutilitatea
furtului intelectual. Apoi, presiunea europeană a dus la falsificarea oficială
a competenţelor. Intenţie bună, reuşită malefică. Rezultatele de anul acesta
nu-s nici mai bune, nici mai rele decât acum un an sau doi. Dacă a crescut
procentul reuşitelor, a crescut, proporţional, procentul abandonurilor. Cine ia
numărul total al elevilor şi măsoară reuşita, constată că nu e niciun progres.
Cei care au învăţat şi ştiu sunt la fel de mulţi (sau puţini) ca anul trecut.
Analfabeţii reali, adică aceia care nu pot să folosească nici limba română,
nici noţiuni de matematică, fizică etc., sunt majoritari. Cu diplomă sau fără,
nu vor cuprinde niciodată lumea în care trăiesc. Sunt, şi o spun cu toată
responsabilitatea şi tristeţea, nişte paria, sub-oamenii care vor îngroşa
rândurile ignoranţei, violenţei şi corupţiei. Nu vorbesc de sub-oamenii
ideologiilor totalitare, ci de dezmoşteniţii sorţii. Ne-am întors de unde am plecat.
Nivelul de inteligenţă al unui popor nu creşte şi nu scade. Dar, dacă cei mai
bine pregătiţi, cei mai bine dotaţi părăsesc un areal, norma populaţiei rămase
tinde către subdezvoltare. Ţara, vai, nu are ce oferi cetăţenilor ei. Aproape
că îţi vine să spui că toată această mulţime fără chip şi fără şanse se
pregăteşte cel mai bine pentru lumea în care trăim. La toate aceste întrebări
dureroase, învăţământul nu răspunde. Şcoli profesionale, bacalaureat
diferenţiat, dotare, statutul profesorilor – zero. Ţara decade, odată cu
instituţiile ei. Iar Spiru Haret, părintele generaţiei interbelice, se
răsuceşte în mormânt.
Florin Iaru
sursa: http://adevarul.ro/educatie/scoala/cat-negru-e-dracull-1_51dc3873c7b855ff561e4c04/index.html
s-o răsuci el, dar - înainte de toate - de numele lui se leagă, azi, unul din exponenţii cei mai vizibili ai "învăţămîntului la metru" (tonă, hectat, kg în viu).
RăspundețiȘtergere