A fost odată ca niciodată...

Love story

Acvariu

Acvariu 

poem de Anca Mizumski

din volumul Poze cu zimţi, Editura Brumar

De când ai plecat,

locuiesc într-un acvariu

mă aşez în rând odată cu ceilalţi

să mă uit pe geam la corpul meu

care se culcă din când în când

cu bărbaţi mult mai tineri

De când ai plecat,

mă mişc separat

cu spatele la zidul de sticlă

şi în fiecare zi lumina trece prin mine

ca un glonţ

De când ai plecat,

trăiesc într-o expoziţie de fotografie în care

amprentele degetelor tale pe pielea mea

s-au transformat în vitralii

Fructe de pădure - poster de Klara Tamas

"The Best Movie Ever Made!" - The Player / Jocuri de culise

Secvenţa de început din The Player se doreşte un omagiu auto-ironic adus cadrelor lungi din filmul lui Orson Welles, The Touch of Evil / Stigmatul răului, de cel care regizase cândva M.A.S.H., McCabe & Mrs. Miller sau Nashville. Printr-un travelling (director de imagine: Jean Lépine) de aproape zece minute pătrundem în lumea unui studio de la Hollywood, unde players (producători executivi) la cele mai înalte nivele sunt surprinşi în diferite conversaţii de afaceri, mai toate având ca subiect prezentarea de synopsis-uri (rezumate ale unor scenarii de film).

Comedie neagră cu false accente poliţiste, The Player – Premiul pentru regie (Robert Altman) şi interpretare masculină (Tim Robbins), la Cannes, 1992; Premiul BAFTA şi Premiul Criticilor de Film din Londra şi New York pentru regie şi pentru scenariu-ecranizare (Michael Tolkin) – este totodată şi o satiră feroce la adresa unui Hollywood dominat de rapacitate, aroganţă şi goană după putere. „În această terapie de grup care va exorciza poate tot răul de care suferă Babilonul celei de-a şaptea arte, Altman, plimbă pe sub nasul protipendadei Hollywoodului - cu ferocitate, dar fără ostentaţie - o oglindă măritoare, în care staruri şi producători sunt reduşi la stadiul de măşti malefice şi groteşti” (scria Alain Bouzy) – Sydney Pollack, Peter Falk, Elliot Gould, Sally Kellerman, Malcom McDowell, Cher, Peter Falk, Angelica Houston, Nick Nolte, Lily Tomlin, Bruce Willis sau Buck Henry (scenaristul de la The Graduate / Absolventul) sunt numai câteva dintre ele.

Un tânăr şi ambiţios producător hollywoodian, Griffin Mill (Robbins), este, în repetate rânduri, ameninţat de un scenarist (ce va rămâne, până în secvenţa de final, anonim) căruia i-a respins scenariul. Conflictul se curmă prin uciderea accidentală a unui alt scenarist (autorul presupus al mesajelor de ameninţare cu moartea) de către producător, care îşi va gasi astfel fericirea (sugerată de un happy end parodic) alături de văduva acestuia (Gretta Scachi). „Un player (jucător) este – în viziunea lui Robert Altman – cel care îşi face un punct de glorie din a-i înşela pe cei din jur şi a falimenta un rival. Asta înseamnă pentru el a căştiga. E un joc pe viaţă şi pe moarte. De aceea filmul meu e amoral. De fiecare dată când Griffin câştigă o bătălie el iese din ea şi mai corupt decât era înainte. În acest joc al lui Tim Robbins, care e foarte subtil, se simte undeva în străfundurile personajului o luminiţă de cinste şi adevăr. Dar, cu fiecare victorie, această luminiţă păleşte tot mai mult. Iar la sfârşit, când iese învingător, ea dispare cu desăvârşire.”

Într-un anumit sens, filmul lui Altman este o cronică behind the scenes a drumului parcurs de o poveste cinematografică de la stadiul de idee (iniţial onestă, „necomercială”) până la „materializarea” ei, într-un blockbuster cu star-uri (un produs comercial, tipic american, încărcat de clişee), pe gustul milioanelor de spectatori care sunt aşteptaţi să dea banii pe bilet. Cinismul şi mistificarea sunt suverane, iar dictatura consumatorului pare să fi luat proporţii incontrolabile, astfel că The Player este şi radiografia producerii unui hit şi, largo sensu, a tuturor hit-urilor fabricate de „uzina de vise” de la Hollywood. Nu realitatea adevărului artistic („o devastatoare tragedie fără vedete, în care cei nevinovaţi mor”) – apărat la început de scenaristul din film (Richard E. Grant) – va prima, ci realitatea faptului că publicul suveran – atunci când este chemat, la previzionări, să aleagă – votează varianta cu final fericit, preferând filmele ce, obligatoriu, au ca „ingrediente” principale ale succesului: vedetele, suspensul, umorul, violenţa, emoţia, speranţa, nuditatea, sexul, finalurile fericite. Mai ales finalurile fericite. 

sursa: http://agenda.liternet.ro/articol/6677/Marian-Radulescu/Vox-populi-The-Player-Jocuri-de-culise.html

fragment din volumul Pseudokinematikos 2. Bucuriile filmului (Editura Theosis, Oradea, 2012)

http://pseudokinematikos2.blogspot.ro/2012/11/caravana-pseudokinematikos.html

The Player - a film by Robert Altman

Hello, stranger!

The Doors - a film by Oliver Stone

„The world is strange when you are a stranger” 

Jim Morrison

Tastatura elevului român

Puţină gramatică

LECŢIE DE GRAMATICĂ

text cules de pe facebook

autor: Chifan Ramona Elena

„Dragi elevi,

Corect este „frumoaso!” nu „frumoas-o!” și deja știți din melodia lui Krem cine are cratimă.

„Doar” se foloseşte cu forma pozitivă a verbului, iar „decât” cu cea negativă. (Ea are 25 de ani. Nu are decât 2 lei în buzunar.) Adverbul „decât” se mai folosește și atunci când construim propoziții comparative de inegalitate. (Antonia este mai deșteaptă decât Inna.)

Atunci când vreți să fiți amabili cu doamnele și/sau domnișoarele, nu vă adresați cu „dragele mele”. Tocmai le-ați făcut maşini care scot apa de pe fundul unui râu. Corect este „dragile”.

Atunci când planificați o ieșire la o cafenea sau la o cofetărie este impropriu să spuneți „căutăm locaţie”. Pentru că nu închiriați clădirea ca să vă petreceți restul zilelor acolo, ci beți doar un suc (nu altceva, sper). „Locaţie” înseamnă spaţiu pentru închiriat.

Corect este „Ce faci, păpușă?” nu „Ce faci, păpușe?” „Ă”-ul din final nu este ţărănesc, aşa cum v-ați fi aşteptat. Sfatul meu este să găsiți un apelativ ceva mai original (mai speşăl) dacă nu vreți să vi se răspundă cu „Bine, păpușel.” plus un ghiozdan sau o geantă în cap.

„Serviciu” şi nu „servici” – fie că e vorba despre locul unde vă veți câştiga pâinea (dacă promovați examenul de evaluare națională) sau serviciul de cafea pe care mama îl va arunca în capul vostru, pe lângă alte obiecte avute la îndemână (dacă nu îl promovați).

Structura „Vizavi de problema discutată anterior...” poate fi tradusă doar aşa: „peste stradă de problema discutată anterior...”. Pentru că „vizavi” nu înseamnă decât „peste stradă”, contrar părerii că un cuvânt de origine franceză poate fi abuzat cum avem noi chef. Dacă nu aveți probleme peste stradă, nu-l folosiți.

„Să aibă” şi nu „să aibe”. Ca să nu mai vorbim de şi mai urâciosul „să aive”.
De asemenea, „Vroiam să vă rog să mă învoiți...” este greşit. „Voiai” să spui ceva, iar eu voiam să te exprimi corect și să fii prezent la oră.

Ştiți momentele alea în care cuvântul pe care îl scrieți are ca ultimă literă un „i” şi voi nu știți dacă trebuie să stea singur sau să îşi mai aducă vreo 2-3 prieteni? Ei bine, totul este ştiinţă.
Pentru a nu fi incult, trebuie să citeşti.
Nu fi nerăbdător, fii precaut.
Nu e important a şti câte postări sunt pe facebook într-o zi, ci este important să ştii lecțiile la limba română.
Verbul „a fi”, de obicei, dă cea mai mare bătaie de cap - „A fi sau a nu fi corigent, aceasta-i întrebarea”.
Se scrie „fii”, cu doi i, numai la:
- imperativ afirmativ: Fii cuminte!
- conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.
- viitorul format de la conjunctiv: o să fii, nu o să fii.
În rest e „fi”, cu un singur i:
- infinitiv: a fi;
- imperativ negativ: Nu fi obraznic!;
- condiţional prezent: aş fi, ai fi;
- condiţional perfect: aş fi fost, ai fi fost, ai fi spus, ai fi făcut;
- conjunctiv perfect: să fi ştiut, să fi fost, să fi avut;
- viitor: voi fi, vei fi;
- verb + FI: pot fi, poţi fi, să poată fi, să poţi fi, vei putea fi.

De asemenea, substantivele masculine cu rădăcina terminată în -i au la plural nearticulat -ii (i din rădăcină + i desinenţa de plural) şi la plural articulat -iii: copil – copii – copiii.
Copiii învață cu drag la limba română (primul i face parte din rădăcină, al doilea i este desinență de plural, iar al treilea i este articol hotărât).

Structura „Aveţi detalii în ataşament” se regăsește în aproape toate mail-urile. Există o problemă totuşi: ataşament înseamnă „afecţiune (puternică şi durabilă) faţă de cineva sau ceva. – Din fr. attachement.” Aşa că dacă nu vreți să includeți sentimentele în afaceri poate schimbați structura în „Aveți detalii în fișierul atașat” atunci când vă veți depune CV-urile.”

Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung (manuscris)