marți, 9 iulie 2013

Bacalaureat 2013. O opinie

Robert Turcescu: Am primit prin mail, de la o profesoară. Radiografia clară a unui sistem corupt. Se vede oare şi la Palatul Victoria?

"Domnule Turcescu,

predau şi la gimnaziu şi la liceu şi sunt în învăţământ de 30 de ani.

1. Subiectele de la evaluarea naţională au fost foarte uşoare.

2. Evaluarea naţională la cls. a VIII-a se dă în şcoală, unde copiii sunt ajutaţi în timpul lucrării, că de, şcoala trebuie să ,,iasă'' bine, prestigiul şcolii vine de la numărul de elevi care intră la cele mai bune licee din oraş ... că după aceea nu mai fac faţă, cui îi mai pasă?

3.În liceele tehnologice (şi nu numai...), marea majoritate nu mai învaţă nimic sau mai nimic (nu mă întrebaţi de ce promovează, se ştie: dacă rămân corigenţi, nu mai vin generaţiile următoare, dispar catedre, ,,prestigiul şcolii şi al directorului'', etc. ) şi se bazează pe ,,sistemul Bolintineanu'' care funcţionează domnule Turcescu de ani şi ani, din ce în ce mai bine pus la punct. S-a ajuns până acolo încât profesorii care nu dau curs solicitării de a ,,participa'', dacă nimeresc la supravegheat în săli cu candidaţi ,,speciali'', sunt distribuiţi la supravegherea bagajelor, la supravegherea pe culoare, ca să-i conducă pe elevi la toaletă...(mi s-a întâmplat şi mie). Aşa se întâmplă lucrurile şi se ştie de către toată lumea. Ce nu înţeleg eu, este de ce pe la televizor, fac toţi pe ,,fetele mari'', până unde şi până când mai continuă ipocrizia asta deşănţată care nu face altceva decât să ne distrugă până la urmă, ca naţiune.

O altă strategie a acestui an a fost să îi lase corigenţi pe cei care se ştia clar că nu fac faţă, îi promovează în vară şi la sesiunea din august, când lumea e mai relaxată, prin concedii, se rezolvă mai uşor, nu mai stă presa cu ochii pe ei...iar la bilanţ toţi ies f. bine şi e toată lumea fericită... IPOCRIZIE şi INCONŞTIENŢĂ.


În altă ordine de idei, este adevărat că sunt destul de mulţi care nu aveau ce căuta în liceu, dar madam Andronescu a deschis ,,ruta progresivă'' prin care elevi care nu şi-au luat capacitatea şi erau în şcoli de arte şi meserii, acum sunt în postura de a face faţă la un examen de bacalaureat. IMPOSIBIL.
Oricum privim lucrurile, ele nu stau bine, în şcoli nu se mai face carte (în mare parte), din diverse motive: dezinteresul elevilor, incompetenţa unui număr tot mai mare de cadre didactice care au venit în sistem, interesul guvernanţilor de a avea o populaţie uşor de manipulat, părinţi care au trecut şi ei prin şcoală ca gâsca prin apă în perioada de tristă amintire, etc....

Mă opresc, deşi sunt multe de spus despre sistemul de învăţământ românesc, dar sunt şi mai multe de făcut.
Întrebarea este dacă se va găsi cineva care să le şi facă".


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu